ANUNȚ PRELUARE CERERI BILETE DE TRATAMENT

Începând cu data de 16.01.2023, Casa Judeţeană de Pensii Cluj va prelua cererile pentru acordarea biletelor de tratament, la instituţia noastră ghişeele 7 și 8.  Cererile se pot înregistra și la Casele Locale de Pensii Turda și Dej dacă solicitanții au domiciliul în raza acestora.

Solicitanţii biletelor de tratament vor prezenta formularului de cerere și următoarele documente:

  –   act de identitate (copie)

  –   cupon de pensie (copie)

–  adeverință eliberată de angajator cu venitul brut realizat, după caz (original)

 –    documentul care permite acordarea gratuită a biletului de tratament (hotarârea comisiei de aplicare a prevederilor legii speciale a cărui beneficiar este solicitantul, certificat de încadrare în grad de  handicap, program de recuperare, după caz – copie ).

Cererea se găsește la ghișeele instituției sau se poate descărca de pe site-ul instituției noastre  de la secțiunea formulare/pensii.

 NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE NU REPREZINTĂ UN CRITERIU LA ACORDAREA BILETULUI DE TRATAMENT

PERSOANELE CĂRORA LI S-A ATRIBUIT BILET DE TRATAMENT, CONFORM CRITERIILOR, SE VOR IDENTIFICA PE LISTE ÎN FUNCȚIE DE NUMĂRUL PRIMIT LA ÎNREGISTRAREA CERERII.